Primul război mondial şi formarea României Mari

În vara anului 1914 a izbucnit primul război mondial. România, în ciuda alianţei cu puterile centrale, a rămas neutru (“neutralitate armată”). După doi ani de lupte a devenit evident că puterile Antantei se află în superioritate. În august 1916 Antanta a încheiat o înţelegere secretă cu România, în care i s-a promis Bucovina de sud, Ardealul şi părţile Ungariei de est, în caz că România atacă Austro-Ungaria.
Războiul a fost câştigat de puterile Antantei.

    În martie 1919 la Budapesta a fost proclamată Comuna. Armata acesteia n-a putut ţine piept atacului românesc şi la 4 august armata română a intrat în Budapesta. Generalul H.H. Bandholtz, membrul american al misiunii militare al aliaţilor, în memoriile sale (An Undiplomatic Diary, New York, 1933) a descris istoria demontării fabricilor şi a devastărilor neînfrânate. Pe baza acestuia scrie Horthy Miklós în Memoriile sale (ed. II., 1974, 115):
“Dacă el [Bandholtz] nu apare la timp, personal, cu cravaşa în mână, în palatul regal, acesta este negreşit golit. În faţa Muzeului Naţional au apărut deja camioane româneşti, care aşteptau doar să fie încărcate; muzeul a fost salvat de devastare numai prin faptul, că generalul a sigilat uşile lui în numele aliaţilor.”

        Amiralul Horthy Miklós, în fruntea armatei naţionale ungare a intrat în Budapesta la 16 noiembrie 1919. Horthy Miklós a fost taxat de comunişti, printr-o falsificare a istoriei care le-a fost proprie, fascist, epitetul fiind fluturat în lung şi în lat şi de politicieni români. Afirmaţia este una dintre cele mai mai grosolane minciuni, pe care comuniştii au inventat vreodată, în legătură cu o persoană dată. Horthy apăra interesele naţionale ungare; relaţiile sale cu Hitler n-au fost bune, el nefiind nici prieten, nici aliat politic cu Hitler şi Germania nazistă. A urmat doar o politică de conjunctură, care corespundea intereselor Ungariei şi de multe ori a fost forţat de împrejurări: situaţia geopolitică a ţării, rolul său politic mult redus în urmă trunchierilor teritoriale de la Trianon, etc.

    În Ungaria fascismul a fost reprezentat de  Partidul Crucii Săgetate a lui Szálasi.  Atitudinea de omenie a poporului ungar este demonstrată printre altele de faptul, că numărul membrilor acestui partid a scăzut în timpul războiului: în 1940 avea 116 mii de membri, iar cu trei ani mai târziu mai puţin de o sută de mii (Carsten 1967, 180). Astăzi este puţin cunoscut, dar este fapt că Szálasi n-a fost de acord cu uciderea evreilor. După părerea lui “evreii trebuiesc angajaţi până la sfârşitul războiului la munci publice, iar apoi trebuie să emigreze” (Carsten 1967, 180).

Horthy Miklós a resistat consecvent pretenţiilor fasciste. F.L. Carsten scrie în cartea sa despre fascism (Carsten 1967, 180): “Până la urmă germanii l-au înlăturat pe Horthy, fiindcă a încercat ieşira Ungariei din război, şi tot germanii au ajutat să ajungă la putere pe Szálasi şi Partidul Crucii Săgetate, când armata roşie se afla deja pe pământ ungar.” (La 16 octombrie 1944 palatul regal de la Buda a fost ocupat de trupe SS, Horthy Miklós capturat şi internat a doua zi în Bavaria.)

În cartea întitulată Puteţi povesti despre aceasta… [Om detta må ni berätta...], Stockholm, 1998, autorii suedezi scriu în legătură cu persecutarea evreilor, că după ocuparea Ungariei, în vara anului 1944, când germanii au vrut să deporteze pe evreii din Budapesta, printr-o dispoziţie energică, Horthy Miklós a împiedicat deportarea din ţară a 300.000 (trei sute de mii!) de evrei, “măsură prin care i-a salvat”.
Şi Lucian Boia a remarcat, că imaginea lui Horthy este falsă în istoriografia românească: “Manualele româneşti prezintă Ungaria încă de la instaurarea lui Horthy în 1920 ca supusă unei dictaturi de tip fascist (ceea ce, în treacăt fie spus, nu este chiar adevărat)…” (Boia 1997, 223).
   România era condusă de regele Carol I de Hohenzollern din 1866. Pentru o perioadă îndelungată mai înainte de declaşarea primului război mondial, România a fost un aliat al Austro-Ungariei. În conformitate cu termenii alianţei dintre cele două state, România era obligată să intre în război numai dacă aliatul austro-ungar era atacat. Când a izbucnit războiul, România a considerat că Austria a fost statul care a declanşat războiul şi, prin urmare, Bucureştiul nu era obligat să se alăture efortului de război al aliatului său.Oamenii politici romani au decis adoptarea pe moment a neutralitatii la data de 21 iulie/3 august 1914,in Consiliul de Coroana de la Sinaia. Intre timp,opinia publica este divizata in proantantisti si germanofili.
      Astfel, Bucureştiul cerea recunoaşterea drepturilor României asupra teritoriului Transilvaniei, care fusese încorporat în Regatul Ungariei în 1867.Romanii inainteaza victorios in Transilvania,insa sunt nevoiti sa se opreasca din cauza instalarii trupelor germano-austro-ungare pe frontal acesteia dar si datorita infrangerii trupelor romane din Dobrogea,la Turtucaia.
In toamna anului 1916,sudul tarii trece sub ocupatia Puterilor Centrale.Moldova nu poate fi cucerita,iar Iasi devine noua capitala a Romaniei.In anul 1917,Puterile Centrale nu pot ocupa Moldova,trupele romane obtinand eroicele batalii de la Marasti,Marasesti si Oituz. In 1918,Romania ramane singura pe frontal de est si semneaza tratatul de pace cu Puterile Centrale,care prevedea cedarea unor teritorii Austro-Ungariei si Bulgariei si controlul german asupra economiei romanesti.